Buriram

Buriram este o provincie situata in Nord-Estul Thailandei, nu foarte departe de Cambodgia, de aici si multitudinea sanctuarelor abundente in gresie specifice culturii Khmere. Ca populatie este a 6-a ca marime din Thailanda iar din punct de vedere teritorial a 17-a (Thailanda are 76 provincii). Buriram, inseamna orasul placut si sincer chiar este placut, dar si un oras sau o zona pe care nu ai pune-o pe lista oraselor de vizitat deoarece nu abunda in obiective si nu este situat nici pe un traseu istoric sau turistic. Singurul avantaj al zonei este faptul ca te apropii de Thailanda cea autentica, interactionezi cu oameni care nu au fost influentati sau schimbati de turismul de masa.

In Buriram, exista de asemenea, descoperiri arheologice de locuire umana preistorica si ruine antice din perioada Dvaravati iar cele mai importante dovezi istorice gasite includ mai mult de 60 de sanctuare de gresie. Exista, totodata, importante statii de cuptoare ceramice din Khmer, statii ce dateaza din secolul al X-lea, respectiv al XIII-lea.

Dar ce am putea face in Buriram daca totusi am ajunge prin zona din diverse motive (de exemplu pentru a merge la cursa MotoGP de la Buriram, mai nou Campionatul Mondial de Motociclism are o etapa care se desfasoara in acest colt de lume, sau poate e cine usor masochist care isi doreste sa mearga din Bangkok catre Siem Reap cu bus-ul si face si o oprire de 2-3 zile pe aici, Buriram fiind la cca 410 km de Bangkok si la cca 300 km de Siem Reap)?

In primul rand vizitam Phanom Rung Historical Park, un complex te temple hindus khmer construit pe marginea unui vulcan, de mult disparut, la o altitudine de 402 m. Templele au fost construite din gresie si laterite (un tip de sol bogat in fier si aluminiu de aici si culoarea rosiatica) intre secolele X-XIII, si are si un altar hindus dedicat lui Shiva care simbolizeaza Muntele Kailash (casa cereasca). Restaurarea complexului a durat mai bine de 17 ani iar parcul a fost deschis oficial in anul 1988 de catre Printesa Maha Chakri Sirindhorn. In anul 2005, autoritatile, au trimis documentatia necesara catre UNESCO in vedera includerii pe Lista Patrimoniului Mondial.

IMG-20181023-WA0586IMG-20181023-WA0576IMG-20181023-WA0577IMG-20181023-WA0581IMG-20181023-WA0584IMG-20181023-WA0587IMG-20181023-WA0590

Nu departe de complexul Phanom Rung Historical Park, la aproximativ 7 km,  se afla un alt templu Kmer, respectiv Prasat Muang Tam.

Prasat Muang Tam, este de asemenea, orientat catre est ca orice templu hindus si imbina stilurile Khleang si Baphuon, stiluri ce dateaza de la sfarsitul secolului al X-lea si inceputul secolului al XI-lea. Divinitatea primara este tot Shiva, cu toate ca si Visnu a fost venerata aici. Spre deosebire de Phanom Rung, Prasat Muang Tam are un plan concentric, cu un sanctuar central si doua biblioteci inconjurate de o incinta interioara, iazuri si o incinta exterioara.

IMG-20181023-WA0724IMG-20181023-WA0726IMG-20181023-WA0728IMG-20181023-WA0729IMG-20181023-WA0730IMG-20181023-WA0732IMG-20181023-WA0723IMG-20181023-WA0742IMG-20181023-WA0744IMG-20181023-WA0748

Templele de mai sus sunt situate in Provincia Buriram, nu in orasul Buriram, la cca 50 km de oras. Cum se ajunge aici, cel mai simplu ar fi tot un scuter, este economic si eficient, drumul foarte bun iar distanta nu este exagerata. Pe drum poti admira orezariile, viata localnicilor, te poti opri sa achizitionezi fructe de la localnici (apropo un manuchi de banane costa echivalentul a 0.65 lei) sau poti admira apusul, asta daca te apuca seara pe acolo.

IMG-20181023-WA0602IMG-20181023-WA0596IMG-20181023-WA0692IMG-20181023-WA0719IMG-20181023-WA0599

Dar si Buriram are atractii, pe langa Circuitul Chiang mai sunt si alte lucruri de facut. Pentru cei care vor sa mearga la cursa trebuie sa aiba in vedere cazarea in primul rand. Locurile de cazare sunt limitate, avand in vedere ca vorbim de un oras de provincie mic, departe de obiective majore iar cursa moto gp se tine doar odata pe an, bine mai este si cea de super bike, dar tot odata pe an este si aceasta. Ca atare, daca ai rezervat cazare nu inseamna ca si ai, poate dupa acest prim an pilot, si-au invatat lectia si vor fi ceva mai organizati, dar in primul an a fost un fiasco total din punctul meu de vedere.

IMG-20181023-WA0614

Masinuta care transporta turistii intre tribunele circuitului, pentru a te urca sus se folosea o scara iar scaunele erau inlocuite cu baloti de paie.IMG-20181023-WA0686IMG-20181023-WA0687

Revenind la orasul in sine, ce am putea vizita?

  • Khao Kradong Forest Park – este situat fix la iesirea din oras (6 km fata de centru) si este practic un vulcan inactiv aflat la 265 m deasupra nivelului marii si a fost cunoscut ca Khmer Phanom Kradong (cinci testoase in traducere, datorita formei de semiluna). In padurea din jurul vulcanului intalnim veverite, iepuri salbatici, pasari indigene dar si copaci specifici zonelor vulcanice cum ar fi Yoni Tree. Sus se poate ajunge fireste pe scuter sau cu masina sau pe scari, in varful dealului gasindu-se si o statuie a lui Budda, Phra Suphattharabophit, respectiv simbolul orasului Buriram care poate fi vazut atat ziua cat si noaptea din departare. Tot aici sus se poate admira si apusul peste oras.

IMG-20181023-WA0619IMG-20181023-WA0621IMG-20181023-WA0622IMG-20181023-WA0674IMG-20181023-WA0675IMG-20181023-WA0677

  • la baza Forest Park-ului se afla Wat Phra Phutthabat Khao Kradong, un complex de temple budiste mai mici sau mai mari, loc in care vizitatorii contra unei sume modice (donatie) pot suna din clopotele si gongurile aflate in dotarea templului.

IMG-20181023-WA0624IMG-20181023-WA0627IMG-20181023-WA0628IMG-20181023-WA0663IMG-20181023-WA0664

  • Statuia Regelui Rama I, este situata in cel mai mare sens giratoriu din Buriram si reprezinta o statuie a unui elefant calauzita de batalia pe care o duce Rama I impreuna cu alti barbati.

IMG-20181023-WA0658IMG-20181023-WA0613

  • Bird Park sau rezervatia de pasari de pe lacul Huai Talat iar daca pasarile nu sunt o pasiune atunci apusurile pe acest lac cu siguranta fascineaza pe oricine

IMG-20181023-WA0616IMG-20181023-WA0685IMG-20181023-WA0684IMG-20181023-WA0683IMG-20181023-WA0607

IMG-20181023-WA0605IMG-20181023-WA0606

  • Wat Klang Phra Aram Luang– este un templu in care intalnim trecutul si prezentul Thailandei, un loc putin vizitat de turisti. Dupa razboi, Regele Rama I a venit aici impreuna cu trupele sale pentru a se odihni iar iazul din fata templului a fost folosit pentru ceremonii de stat.

IMG-20181023-WA0660IMG-20181023-WA0638

IMG-20181023-WA0657

  • The City Pillar Shrine sau Altarul Orasului – este o constructie recenta, din 1969, in stil Khmer, din piatra bruna moale, iar pe langa constructia budista in stil Khmer avem alaturi si un  templu budist in stil chinezesc

IMG-20181023-WA0643IMG-20181023-WA0645IMG-20181023-WA0646IMG-20181023-WA0647IMG-20181023-WA0650IMG-20181023-WA0651IMG-20181023-WA0652IMG-20181023-WA0654

  • nu de parte de statuia lui Rama I se afla un parc foarte frumos, in interior gasindu-se si un centru de cercetare alimentara dar si un hotel si un bar, pentru relaxare este un loc ideal

IMG-20181023-WA0630IMG-20181023-WA0633IMG-20181023-WA0635IMG-20181023-WA0636IMG-20181023-WA0637IMG-20181023-WA0639IMG-20181023-WA0640IMG-20181023-WA0641

  • la final am lasat ceea ce este specific Asiei, respectiv pietele de noapte, ca in orice oras care se respecta si aici odata cu lasarea serii apar tarabe unde se vand tot felul de minuni dar si mancare, se pare ca asiaticii nu mananca acasa sau nu gatesc acasa ci doar pe strada

IMG-20181023-WA0604IMG-20181023-WA0610IMG-20181023-WA0618IMG-20181023-WA0689IMG-20181023-WA0690IMG-20181023-WA0691

Cum se ajunge in Buriram?

Simplu, cu avionul, Air Asia avand din Bangkok 3 zboruri pe zi catre aceasta destinatie/oras iar durata zborului este de aproximativ 50 min. Aeroportul este situat la aproximativ 38 km de oras si cu masina nu faci mai mult de 30 min (este autostrada intre aeroport si oras). Un transfer privat catre hotel nu ar trebui sa depaseasca 10-15 usd. Inchiriatul unui scuter este cca 5 eur/zi. Cazarea si mancarea au preturi mult mai mici decat in Bangkok sau Phuket. De asemenea, in Buriram sunt multe restaurante decente si cu mancare atat thai cat si europeana dar si fast food-urile consacrate.

3 gânduri despre „Buriram

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s